Faceți căutări pe acest blog

joi, 7 ianuarie 2021

Emoțiile și expresia facială.

 

Emoțiile și expresia facială.

 

 

 

“Ca să găsim o lume nouă am avut nevoie de o hartă, și ca să gasim o minte calmă avem nevoie de o hartă a emoțiilor noastre” Dalai Lama

 

            Uneori simțim că emoțiile noastre ne domină, însă, în realitate, ele sunt controlate de noi, dacă dorim asta.

            Emoțiile sunt rezultatul unei reflectări relative, adecvate, a raportului dintre caracteristicile situației-stimul și stările interne de motivație ale subiectului. Deși emoțiile ne influențează conștiința, ele nu duc la destructurarea acesteia, deoarece emoțiile sunt integrate în schema noastră proprie de autoreglare voluntară. Adică, noi suntem dominați de emoțiile noastre doar dacă lăsăm ca acest lucru să se întâmple, dacă nu dorim să fim dominați de ele avem suficientă putere să le reglăm prin voința proprie.

            Emoția propriu zisă, sentimentele exprimate, pe lângă componenta trăirii , care este centrală, include înca două componente importante: modificările organice, vegetative și manifestari comportamentale. Aceste două componente sunt în relație directă de dependență cu prima, cu trăirea subiectivă internă.  

            Manifestările comportamentale sub impulsul emoțiilor sunt unul foarte variate și accesibile observației directe. Cuprinde expresii și reacții motorii; gesturi, mișcări(ale corpului, capului și membrelor), expresii faciale motorii(zâmbet, râs, încruntare, tensiune, crispare), tremurături, reacții verbale(interjecții, interogații, constatări, resemnări, îndemnuri). Dar cele mai fin observabile și de recunoscut  sunt expresiile faciale, acestea pot fi recunoscute ușor de oricine, dându-ne de gol stările emoționale, determinate de un stimul într-un anumit moment.

De multe ori auzim în jurul nostru spunându-se despre cineva: a reacționat ca un copil într-o  situație atât de neînsemnată. Așa este, acționăm astfel uneori pentru că emoțiile sunt prelucrate în sistemul limbic, care se dezvoltă până la vârsta de 3 ani, comparativ cu gândirea și luarea deciziilor care sunt prelucrate  în neocortex, ce se dezvoltă treptat, până la vârsta de 28 de ani.

            Fiecare dintre noi experimentăm diferit emoțiile, în funcție de evenimentele interne sau externe: amintiri, senzații fizice corporale, boală, persoane, în funcție de istoricul nostru și de experiențele acumulate până în acel moment. Emoțiile au un rol foarte important în viața noastră. Cu ajutorul lor ne mobilizăm în anumite situații, luăm decizii, evităm pericole, supraviețuim și prosperăm, cu ajutorul lor îi înțelegem pe ceilalți, astfel putem fi ființe sociale.

            În funcție de ce tip de emoție simțim vom acționa în consecință, adică, dacă  suntem plictisiți vom alege activităti care să ne scoată din plictiseală, ne vom îmbrăca în funcție de starea în care suntem, ne vom purta cu ceilalți în funcție de emoțiile resimțite. Este recomandat să nu luăm decizii importante când suntem sub influența puternică a emoțiilor, fie negative sau chiar pozitive, sunt șanse să nu alegem foarte bine.

            Prin exprimarea emoțiilor prin limbaj corporal, verbal sau comportamental, oferim informații despre starea noastră și astfel îi putem ajuta și pe ceilalți să își adapteze comportamentul și să raspundă adecvat nevoilor noastre.

 

Avem 5 emoții de bază și anume: fericirea, tristețea, teama, furia și surprinderea.

 

 

 

 

 

FERICIREA

            Psihologul Ed Diener, autorul cărţii „Happiness: Unlocking the Mysteries of Psychological Wealth”, spune că fericirea este o „bunăstare subiectivă”, mai exact o combinaţie între satisfacţia propriei vieţi şi capacitatea de a avea mai multe emotii pozitive decât negative.


            Sonja Lyubomirsky a ajuns la concluzia că fericirea depinde în proporţie de 50% de genele noastre, 10% de circumstanţele vieţii, iar 40% de propriile noastre acţiuni. Astfel, continuă specialiştii,  o modalitate bună de a deveni mai fericiți este să cultivăm emoții și gânduri pozitive.
Cei care simt mai multe sentimente pozitive în viaţa lor sunt aceia care au legături mai strânse cu membrii familiei sau cu prietenii. De asemenea, persoanele optimiste şi cele care au o stimă de sine mai ridicată, au mai multe șanse de a fi fericiți.


Cum o simțim în corp : unii o descriu ca o senzație de expansiune în piept, ușor energizați, furnicături pe piele sau senzația de fluturi în stomac și senzație de încălzire corporală.

Cum o vedem pe chip: vedem un zâmbet închis sau deschis, ridicarea obrajilor, micșorarea ochilor și formarea în colțul lor extern a ridurilor “laba gâștei”

Cum o vedem în comportament: fiecare se manifestă diferit atunci când este fericit, unii sunt mai vulcanici, mai expresivi (dansează, cântă, mișcă energic membrele) sau alții sunt mai rezervați.

Fericirea  este un obicei care trebuie dezvoltat și practicat zilnic. De asemenea, starea de fericire este legată de starea de bine, calitatea vieții și sănătatea generală.

Fericirea este în strânsă legătură cu sănătatea inimii, sistemul imunitar, combate stresul, poate atenua durerea, poate crește speranța de viață.

Fiecare dintre noi e responsabil de fericirea proprie!

Fericirea poate fi contagioasă!

 

TRISTEȚEA

            Tristețea este opusul fericirii, este o emoție negativă, cu un anumit impact în viața noastră. Suntem triști atunci când pierdem ceva (o persoană, o funcție, un statut), când nu mai suntem apreciați, când nu ne reușește ceva, cănd ne comparăm cu alții și nu acceptăm că suntem diferiți, când suntem răniți, umiliți sau dezamăgiți de cineva.

            Avem tendința de a ignora tristețea, sau mai corect, de a n-o accepta ca fiind o emoție sănătoasă și, uneori, necesară. Tristețea ne face uneori mai înțelegători față de suferința noastră sau a celor din jur, ne ajută să conștientizăm valoarea lucrurilor pierdute, ne ajută să vedem aspectele pozitive ale unor persoane sau a vieții, în general. Practic, ea ne poate ajuta să ne descoperim resurse de creștere în diverse domenii, ne ajută să progresăm, să învățăm din greșeli. Atenție însă, să nu o confundăm cu depresia.

 

Cum o simțim în corp: simțim că ne doare inima, sau ne doare în piept, simțim un gol interior, lipsă de energie sau o greutate apăsătoare.

Cum o vedem pe chip: colțul buzelor sunt lăsate în jos, colțurile interne ale sprâncenelor sunt ridicate, privirea este lăsată în jos și fixată într-un punct, se accentuează șanțul intersprâncenos și ridurile de expresie ale frunții.

Cum o vedem în comportament: avem comportamente opuse celor din fericire, putem fi țintuiți în loc, lipsiți de energie, putem să plângem, să strigăm sau să facem gesturi necontrolate, la fel și în tristețe, ne manifestăm diferit, unii mai calmi, alții mai expansivi.

            În esenţa ei, tristeţea este o emoţie sănătoasă şi apariţia ei ne semnalează că în viaţa noastră se petrec evenimente, lucruri nedorite, dar care necesită rezolvare. Diferită de depresie, starea de tristeţe ne permite să rămânem funcţionali şi exprimată sincer, într-o manieră nedistructivă pentru noi şi pentru cei din jur, poate aduce o eliberare temporară de tensiune interioară. Ulterior, se impune înţelegerea a ceea ce simţim pentru a ne construi modalităţi de gestionare a ei şi a găsi căile potrivite de a acţiona în faţa situaţiilor.

TEAMA

            Teama sau frica sunt emoții care apar ca răspuns la o amenințare externă care ne poate pune în pericol  viașa sau integritatea fizică. Teama nu este anxietate.

            Teama este emoția pe care o simțim ca răspuns la anumiți stimuli amenințători, reali sau percepuți, iar anxietatea este anticiparea unei amenințări viitoare.

            Teama apare când suntem într-o situație necunoscută și de incertitudine, când primim semnale de pericole imediate din mediul înconjurător (furtună, incendii, accidente).

 

Cum o simțim în corp: teama este o emoție adânc înrădăcinată în  mecanismul de supraviețuire. Când această emoție este prezentă corpul începe să tremure, să transpire, are loc intensificarea respirației,  inima bate repede, gura se usucă și pot apărea simptome gastro-intestinale.

Cum o vedem pe chip: sprâncenele noastre se ridică, ochii sunt larg deschiși, gura închisă, ia forma unei linii, fruntea tensionată și apar ridurile intersprâncenoase și ale frunții.

Cum o vedem în comportament:  în momentul în care simțim teamă, corpul nostru este pregătit să  lupte, să fugă sau să inghețe, cu scopul de a supraviețui. Corpul se poate strânge și se face mai mic pentru a se proteja, ne ascundem sau evităm întâlnirea cu stimulul periculos. Putem plânge.

            Deși este o emoție negativă și, în general, neplăcută, frica este utilă pentru că îndeplinește un rol important în siguranța și integritatea noastră, deoarece ne mobilizează energetic organismul pentru a reacționa în fața pericolului.

 

FURIA

            Cu toții o simțim uneori, fie că e vorba despre o enervare ușoară sau de un episod de furie intensă, care pare incontrolabilă. Este o emoție firească. Atunci când scapă de sub controlul nostru și apar comportamente distructive, aceasta ne afectează relațiile, munca, calitatea vieții și sănătatea fizică.

            Furia, în sine, nu este nici rea, nici bună. Toate emoțiile sunt firești și avem dreptul să le simțim. Ceea ce poate fi problematic este modul de exprimare a emoției sau felul în care o simțim noi în interior. Furia este o emoție normală, care adesea este confundată cu agresivitatea ori violența. Diferența dintre ele este că furia este o emoție, iar agresivitatea sau violența sunt furii manifestate în comportament.

            Deseori simțim furia atunci când setul nostru intern de valori, reguli și limite proprii sunt încălcate. Simțim furia când cineva ne înșală așteptările, când suntem răniți emoțional sau fizic, când suntem nedreptățiți sau tratați necorespunzător.

 

Cum o simțim în corp:  se accelerează ritmul cardiac, tensiunea arterială crește,  intrăm într-o stare de agitație și disconfort intens, putem simți senzația de căldură și înnroșirea feței, tremurul mâinilor și picioarelor, mușchii se tensionează, putem simți o ușoară răgușeală, pielea poate reacționa și ea, fiind vizibile uneori mici pete roșii, venele pot deveni mai vizibile, datorită fenomenului de paloare a pielii, în urma reacțiilor biochimice, care au loc în aceste momente de furie intensă.

Cum o vedem pe chip:  cu siguranță, când suntem furioși, comparativ cu exprimarea celorlalte emoții, avem parte de cel mai schimonosit facies, dinții sunt la vedere, buzele larg deschise, nările sunt dilatate, pleopele inferioare sunt încordate și ridicate, iar cele superioare sunt și ele încordate și coborâte,  datorită presiunii sprâncenelor, acestea fiind coborâte și formând riduri paralele.

Cum o vedem în comportament: de cele mai multe ori, când suntem furioși, ne este foarte greu să ne controlăm tensiunea negativă, pe care o simțim la cote foarte crescute, lăsându-ne astfel dominați de furie, fapt ce ne poate determina comportamente fizice sau verbale, pe care ulterior să le regretăm. Și în cazul furiei ne manifestăm diferit, unii vorbesc urât, strigă, înjură, lovesc sau sparg obiecte, alții pot fi confruntativi sau chiar agresivi în comportament.

Sunt și momente când nu ne putem manifesta furia zgomotos deorece normele sociale și simtul comun reglează aceste limite.

 

 SURPRINDEREA

Surprinderea este o emoție care se manifestă și dispare brusc. Poate avea valențe negative sau pozitive și nu dureaza mai mult de câteva secunde. De regulă este urmată de o altă emoție, ca răspuns la stimulul care a produs surprinderea. Apare ca răspuns la lucruri sau evenimente la care nu ne așteptăm să apară în acel moment.

Deoarece manifestarea surprinderii este scurtă, ea este, de obicei, imediat urmată de o altă emoţie cu scop apreciativ, ca răspuns la precedenta. În general, manifestarea surprizei pe față poate varia de la mediu  la extrem. Apariţia soţiei în oficiul soţului va fi probabil mai puţin surprinzătoare decît apariţia unui prieten pe care nu l-a văzut de cîţiva ani. Reacţia de debut a individului, este considerată cea mai extremă atribuindu-se anumite caracteristici care o disting defapt de surprindere. Manifestîndu-se la nivel facial, reacţia din start diferă de caracteristicile surprinderii în sine. Ochii clipesc, capul se mişcă spre spate, iar buzele se retractează și aici apare mişcarea de “start”. Spre deosebire de surprindere, care poate fi plăcută sau neplăcută, reacţia de debut este de obicei neplăcută.

 

Cum se simte in corp: corpul nostrum activeaza un raspuns automat de tresarire si ajustare la stimul. Daca emotia are o intensitate mare si valenta negative, poate active raspunsurile de supravietuire ale corpului. De cele mai multe ori simtim un fior  in corp, gol in stomac, batai rapide ale inimii, respiratia se poate orpi pentru putin timp.

Cum o  vedem pe chip: sprancenele sunt arcuite, deschiderea larga a ochilor, gura deschisa sau intredeschisa, accentuarea ridurilor orizontale ale fruntii. Fiecare avem o expresie faciala diferita la surprindere.

Cum o vedem în comportament: poate dermina diverse gesture si raspunsuri verbale necontrolate. Uneori putem gesticula incontrolat, sau scapa din mana lucruri, tipa, injura, urla, tragem brusc aer in piept, de mirare.

Surprinderea este însoţită şi de o stare de alertă. Ridicarea sprîncenelor a surprindere permite mărirea razei vizuale şi totodată pătrunderea luminii în retină în cantitate mai mare. Acest fapt oferă informaţii suplimentare despre un eveniment neaşteptat, făcînd să fie mai uşor de înţeles exact ceea ce se întîmplă şi punerea la cale a celui mai bun plan de acţiune.

 

 

 

Pe lângă cele 5 emoții de bază cel mai des amintită este dezgustul.

 

DEZGUSTUL

            Dezgustul este o emotie care apare atunci cand intram cu lucruri care nu ne plac ori leconsideram murdare, respingatoare, ofensive sau revoltatoare. Dezgustul se simte prin raportarea la unul sau mai multe simturi: miros, gust, vaz, auz, atingere.

De exemplu putem simti dezgust cand ceva miroase urat sau are gust neplacut. Daca vedem ceva respingator, auzim un sunet dizarmonic sau atingem ceva murder, putem simti aceasta emotie.

 

Cum îl simțim în corp: se manifestă, în special, în jurul stomacului, durere sau greață, dureri în “ capul pieptului” , poate apărea chiar reflexul de a vărsa, tuse sau chiar vărsături efective.

Cum îl  vedem pe chip: buza superioară ridicată, cu dinții expuși sau nu, buza inferioară ridicată și împinsă în sus de bărbie, pe bărbia, în tensiune, putându-se evidenția ridurile, nasul ridicat  și ridat, mai ales în partea superioară, pleoapa inferioară este ridicată, fruntea lăsată și pleopele superioare împinse în jos din cauza presiunii frunții.  Întregul chip se adună și se tensionează în jurul nasului.

Cum îl vedem în comportament: când simțim dezgustul tindem să respingem acele lucruri care ne provoacă această emoție, prin blocarea contactului, evitarea sau îndepărtarea fizică de ele. Ne putem acoperi nasul sau gura pentru a ne proteja. Alte persoane se țin de gât sau de față sau au reacții verbale de genul: yeah, bleah, etc.

 

 

Când iei decizii importante, asigură-te că ești echilibrat emoțional!

 

luni, 30 noiembrie 2020

De ce ne este foarte greu sa facem schimbari?

 

 

“Vezi tu, trebuie să alergi cât de repede poți ca să rămâi în același loc. Dacă vrei să             ajungi în altă parte, trebuie să alergi cel puțin de două ori mai repede.”

                                    (Alice în țara din oglindă - de Lewis Carrol)

 

              “Schimbarea este o muncă foarte grea”

 

            Nu de puține ori ajungem în viață la concluzia că trebuie să facem o schimbare și de multe ori chiar facem, ne schimbăm garderoba, coafura sau culoarea părului, drumul de întoarcere acasă, piciorul cu care coborâm dimineața din pat, mâna în care ținem poșeta sau locul pernei în pat. Uneori ne schimbăm locul de muncă, alteori casa sau chiar țara.

            Facem toate acestea așteptând ca ceva să se întâmple, să fim mai binedispuși, mai prietenoși, mai performanți, mai fericiți. Ne ascuțim simțurile și stăm la pândă, ca să prindem un compliment, o laudă, o bucurie, o încurajare sau orice semn prin care să înțelegem că s-a schimbat ceva. De multe ori chiar se întâmplă ceva, ceva asemănător cu mirarea în fața unei dimineți însorite, prevestitoare a unei zile pline de promisiuni. Numai că ziua se încăpățânează să fie mohorâtă și prietenii prost dispuși. Lumea nu cunoaște nevoia noastră și nu ne reflectă așteptările. Toate trucurile încercate fac din mirarea noastră un balon de săpun. Şi totuși, avem nevoie să se schimbe ceva.

            Pentru a înțelege de ce este foarte greu să facem o schimbare și de ce uneori nu înțelegem că avem nevoie de ea, vreau să clarifc de unde ne vin reflexele, automatismele noastre, de a fi așa cum suntem.

            Creierul nostru este modelat de mediul pe care îl întâlnește. Diferențele afective și cognitive dintre noi sunt vizibile încă din primul an de viață, deoarece suntem supuși mediilor diferite de viață, ceea ce se regăsește în modelarea diferită a circuitelor neuronale supuse experiențelor. Adică, prin experiențele trăite creierul formează hărți neuronale (trasee specifice de descărcare a impulsurilor nervoase), ducând la activarea neuronilor într-un anumit moment și care poate modela structura creierului pe termen lung.

             Dezvoltarea creierului înseamnă crearea de circuite, specific de bază, pentru emoții, memorie, comportament și relații interpersonale. Deși  nu ne putem aminti experiențele din primele luni de viață, ele au un impact puternic și durabil asupra creierului nostru, în ce privește gestionarea stresului și răspunsul la stres pe parcursul vieții.

            Primele noastre nevoi sunt cele fiziologice și de securitate, urmate de cele afective. Când suntem dominate de o anumită nevoie ne vom schimba întreaga perspectivă asupra viitorului, în funcție de această nevoie, care ne va organiza, aproape în totalitate, comportamentul. În funcție de cum aceste nevoi sunt satisfăcute sau nu, ne formăm reprezentări mentale despre ce înseamnă lumea, cât este de sigură, câtă încredere să avem în relaționarea cu alte persoane.

            Înțelegem această lume prin căile neuronale formate, învățate. Tot prin ele ne alegem persoanele de lângă noi, pentru că asta ne este cunoscut. Tot de aceste nevoi, satisfăcute sau nu, depinde și afectul nostru, depinde modalitatea în care vom ști ce să facem cu emoțiile noastre, dacă le suprimăm sau reprimam, dacă vom avea comportamente de asimilare sau resemnare, dacă cerem sau nu, dacă comunicăm deschis.

            Când vine vorba de schimbare suntem foarte tentați să spunem să se schimbe celălalt, eu așa sunt dintotdeauna, așa e bine, așa știu eu să fiu.

            Conștientizarea schimbării va fi posibilă doar când reflectăm  asupra modalităților în care gândurile, sentimentele și trăirile noastre influențează și la rândul lor sunt influențate de realitatea externă, adică lumea noastră interioară determină realitatea externă.

            Schimbarea necesită o retragere conștientă din situațiile nesănătoase și voința de a construi fundații mai sănătoase. Presupune capacitatea de a face față întreruperii unui echilibru îndelungat. Schimbarea individuală are loc aproape imperceptibil după multe încercări și erori. Individul se opune instinctiv modificărilor. El poate trăi într-un soi de mlaștină, dar este mlaștina lui; știe unde sunt aligatorii și tot ce mișcă în zonă.

            Schimbarea, oricât de treptată ar fi, necesită modificarea reflexelor automate, reflexe formate în mulți ani, iar acestea pot fi modificate doar prin eforturi conștiente, motivate.

Schimbările psihologice necesită rezistență la reflexele automate neproductive și alegerea voită a unor alternative-alegeri diferite, chiar opuse reflexelor automate.

    Uneori aceste moduri noi de comportamente sunt înfricoșătoare, dar ele sunt moduri mai eficiente de a face față situațiilor. Schimbarea psihologică necesită adoptarea de noi reflexe pentru a le înlocui pe cele vechi. Doar că, această schimbare de comportament se produce în mod eficace, confortabil, și ca urmare  permanent, abia după o exersare asiduă.

Adevărata schimbare are nevoie de mai mult decât de încercări izolate de modificare a reflexelor automate; ea implică înlocuirea vechilor comportamente cu unele noi, care să devină, în cele din urmă, la fel de naturale și confortabile precum cele vechi.

 

“Înseamnă mai mult decât să-i furi câinelui osul, înseamnă să înveți cum să te împrietenești cu el, să-l iei la o plimbare”

 

 

 

 

joi, 6 august 2020

Impactul psihologic al obezitatii in randul copiilor si adolescentilor

 

Impactul psihologic al obezitatii in randul copiilor si adolescentilor

 

Pe întregul Mapamond, obezitatea a atins proporții de pandemie, generând o povară fără precedent în domeniile sănătății, financiar și social atât în rândul adulților, cât și în rândul copiilor și adolescenților.

 Alimentaţia defectuoasă, lipsa activităţii fizice, somnul deficitar, mâncatul la televizor și cu mişcări de masticaţie reduse sunt câteva dinte motivele obezității la copii. Însă acestora li se adaugă și altele, la fel de importante: de la lipsa afecțiunii și prea puțin timp de calitate petrecut în familie până la disfuncţionalități în cuplu și stima de sine scăzută a copilului.

Studiile făcute au arătat că nu alăptatul în sine este important, ci contactul dintre cei doi. „O mamă «absentă», anxioasă, grăbită, depresivă, transmite bebeluşului starea de nesiguranţă. El plânge, iar mama suplimentează hrana. În realitate, lui  îi lipseşte siguranţa, afecţiunea. În creier se află centrul de comandă pentru sete, foame, etc. Prin hrănire fără foame, creierul este setat ca la emoţii, să apeleze la hrană. În acest fel, «preparăm» adolescentul şi adultul care se hrăneşte la orice emoţie negestionată”, explică psiholog psihoterapeut integrativ Maria Verdi.

Pe lângă bolile netransmisibile asociate excesului de greutate precum bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, etc., obezitatea este frecvent însoțită și de problemele psihologice. Deseori persoanele obeze sunt stigmatizate, în special copiii și adolescenții. În acest context, depresia și scăderea stimei de sine pot influența calitatea vieții acestora precum și sănătatea mintală. În majoritatea cazurilor, copiii și adolescenții supraponderali și obezi sunt victimele discriminării și a reproșurilor din partea colegilor, educatorilor sau a părinţilor. Astfel, se impune necesitatea unor acțiuni eficiente pentru a reduce consecințele psihice ale obezității în rândul copiilor și adolescenților.

Pe lângă riscurile medicale, obezitatea poate genera și consecințe psihice în rândul copiilor și ado-lescenților precum depresia, dereglările psihoemoționale, comportamentul periculos (suicidul, violența, consumul de alcool etc.). Deprecierea venită din partea colegilor, profesorilor și părinților contribuie în mod acerb la scăderea stimei față de persoana sa, insatisfacție, frustrare și în cele din urmă autorespingere. În general, obezitatea la copii se manifestă prin lipsa interactivității sociale și mintale.

 Copiii și adolescenții afectați de obezitate se simt inferiori în relațiile sociale, incapabili să mențină relațiile cu prietenii și să aibă interese comune precum practicarea unui tip de sport. Astfel, sentimentul izolării atunci când nu este ales de către colegii săi pentru anumite distracții descurajează copiii obezi să devină mai activi din punct de vedere fizic.

În consecinta, copiii și adolescenții cu obezitate pot deveni victimele stigmatizării. Stigmatizarea din cauza greutății corporale apare în toate formele: verbal (insulte, ridiculizări, tachinări directe sau indirecte); fi zic (atingeri, ciupituri, etc.). De asemenea, stigmatizarea se poate manifesta și subtil în următoarele cazuri: scaune prea mici în locuri publice, magazine care nu au haine pe măsură, clinici care nu au echipamente corespunzătoare, etc. În ultimele decenii, au fost întreprinse un număr considerabil de cercetări asupra agresivității în rândul persoanelor suferinde de obezitate. Agresivitatea poate fi considerată drept o caracteristică a acelor forme de comportament efectuate cu intenția de a face rău, de a cauza prejudiciu unei alte persoane. Astfel, unele studii internaționale demon-strează că copiii și adolescenții cu supraponderabilitate și obezitate sunt expuși la un risc sporit de a adopta un comportament agresiv în comparație cu cei normoponderali.  De cele mai multe ori, comportamentul agresiv este alimentat de anumiți factori dintre care: tachinările, amenințările, respingerea venite din partea colegilor, etc.Important de menționat, studiile în domeniu demonstrează că discriminarea pe fondul obezităţii apare de timpuriu. Din pacate aceasta discriminare este facuta chiar si de catre membri familiei persoanei suproponderale sau obeze, ceea ce face si mai greu de suportat conditia existenta.                    

 

Manifestările depresiei în comportamentul copiilor și adolescenților suferinzi de obezitate nu sunt rare. Deseori acestea sunt ascunse și trecute cu vederea. Astfel, rezultatele a 15 studii arată că obezitatea crește cu 55 % riscul de depresie. De asemenea, Institutul pentru Sănătate Mintală a demonstrat că unul din patru cazuri de obezitate este asociat cu tulburări anxioase. Acest fapt se datorează inducerii nemulțumirii față de propriul corp și scăderii respectului de sine. De asemenea, problemele legate de performanța școlară sau cele cu colegii și profesorii generează teama de școală, abandonul și în cele din urmă gândurile și tentativele de suicid. Cercetările în domeniu demonstrează că obezitatea afectează și performanțele școlare ale copiilor și adolescenților. Astfel, în studiul “Childhood over-weight and elementary school outcomes”, realizat în anul 2006 se arată că excesul de greutate apare de la o vârstă fragedă, prevalența obezității crescând de la 9 % în primii ani de grădiniță de la vârsta de 5 ani pânăla 17 % la vârsta de 8 ani.

Acest fenomen se manifestăîn special la fete și mai puțin la băieți, acestea având rezultate mai slabe la anumite materii precum matematica sau citirea. La băieții supraponderali sa observat un absenteism mai mare de la școală. Încât supraponderabilitatea și obezitatea generează consecințe psihice în rândul copiilor și adolescenților este necesar a întreprinde un șir de măsuri. Astfel, un rol fundamental este deținut de către părinți. În acest context se propun următoarele. În primul rând, părinții trebuie să accepte și să susțină copilul indiferent de greutatea lui. Sentimentele și atitudinea copiilor față de propria persoană sunt adesea bazate pe sentimentele părinților. Copiii și ad-olescenții suferinzi de obezitate au nevoie de suportul, acceptarea și încurajarea părinților. Pentru a exclude discuțiile aprinse despre excesul de greutate al copiilor care nu aduc rezultate pozitive, este necesar ca părinții să ofere copiilor un mediu emoţional stabil, mai puţin focusat asupra greutăţii şi a numărului de kilograme de pe cântar, ci orientat către starea de sănătate. În locul folosirii nemulțumirii asupra aspectului fizic drept tehnică de motivație

Părinții ar trebui să ajute copiii să-și dezvolte o relație potrivită cu corpul lor. Se recomandă crearea unui mediu prietenos în familie orientat către un consum zilnic de fructe și legume și reducerea aportului de produse alimentare cu conținut sporit de sare, zahăr și grăsimi.

Este necesar ca părinții să încurajeze copiii să practice activitate fizică. Copiii și adolescenții obezi pot practica dansul, înotul, mersul cu bicicleta, plimbarea împreună cu membrii familiei lor, etc. Implicarea părinților poate ajuta copiii să reducă activitățile sedentare precum jocurile video, privitul televizorului etc.

 

 

 

 

1.     Cernelov O., Suveica L.,“Consecintele psihice generate de obezitate in randul copiilor si adolescentilor” Revista de MedicinăŞcolarăşi Universitară, Vol III, Nr. 4, octombrie 2016.

2.     https://smartandhappychild.ro/obezitatea-la-copii-semn-al-insecuritatii-afective

 

Emoțiile și expresia facială.

  Emoțiile și expresia facială.       “Ca să găsim o lume nouă am avut nevoie de o hartă, și ca să gasim o minte calmă avem nevoie...

Articole