Faceți căutări pe acest blog

joi, 7 ianuarie 2021

Emoțiile și expresia facială.

 

Emoțiile și expresia facială.

 

 

 

“Ca să găsim o lume nouă am avut nevoie de o hartă, și ca să gasim o minte calmă avem nevoie de o hartă a emoțiilor noastre” Dalai Lama

 

            Uneori simțim că emoțiile noastre ne domină, însă, în realitate, ele sunt controlate de noi, dacă dorim asta.

            Emoțiile sunt rezultatul unei reflectări relative, adecvate, a raportului dintre caracteristicile situației-stimul și stările interne de motivație ale subiectului. Deși emoțiile ne influențează conștiința, ele nu duc la destructurarea acesteia, deoarece emoțiile sunt integrate în schema noastră proprie de autoreglare voluntară. Adică, noi suntem dominați de emoțiile noastre doar dacă lăsăm ca acest lucru să se întâmple, dacă nu dorim să fim dominați de ele avem suficientă putere să le reglăm prin voința proprie.

            Emoția propriu zisă, sentimentele exprimate, pe lângă componenta trăirii , care este centrală, include înca două componente importante: modificările organice, vegetative și manifestari comportamentale. Aceste două componente sunt în relație directă de dependență cu prima, cu trăirea subiectivă internă.  

            Manifestările comportamentale sub impulsul emoțiilor sunt unul foarte variate și accesibile observației directe. Cuprinde expresii și reacții motorii; gesturi, mișcări(ale corpului, capului și membrelor), expresii faciale motorii(zâmbet, râs, încruntare, tensiune, crispare), tremurături, reacții verbale(interjecții, interogații, constatări, resemnări, îndemnuri). Dar cele mai fin observabile și de recunoscut  sunt expresiile faciale, acestea pot fi recunoscute ușor de oricine, dându-ne de gol stările emoționale, determinate de un stimul într-un anumit moment.

De multe ori auzim în jurul nostru spunându-se despre cineva: a reacționat ca un copil într-o  situație atât de neînsemnată. Așa este, acționăm astfel uneori pentru că emoțiile sunt prelucrate în sistemul limbic, care se dezvoltă până la vârsta de 3 ani, comparativ cu gândirea și luarea deciziilor care sunt prelucrate  în neocortex, ce se dezvoltă treptat, până la vârsta de 28 de ani.

            Fiecare dintre noi experimentăm diferit emoțiile, în funcție de evenimentele interne sau externe: amintiri, senzații fizice corporale, boală, persoane, în funcție de istoricul nostru și de experiențele acumulate până în acel moment. Emoțiile au un rol foarte important în viața noastră. Cu ajutorul lor ne mobilizăm în anumite situații, luăm decizii, evităm pericole, supraviețuim și prosperăm, cu ajutorul lor îi înțelegem pe ceilalți, astfel putem fi ființe sociale.

            În funcție de ce tip de emoție simțim vom acționa în consecință, adică, dacă  suntem plictisiți vom alege activităti care să ne scoată din plictiseală, ne vom îmbrăca în funcție de starea în care suntem, ne vom purta cu ceilalți în funcție de emoțiile resimțite. Este recomandat să nu luăm decizii importante când suntem sub influența puternică a emoțiilor, fie negative sau chiar pozitive, sunt șanse să nu alegem foarte bine.

            Prin exprimarea emoțiilor prin limbaj corporal, verbal sau comportamental, oferim informații despre starea noastră și astfel îi putem ajuta și pe ceilalți să își adapteze comportamentul și să raspundă adecvat nevoilor noastre.

 

Avem 5 emoții de bază și anume: fericirea, tristețea, teama, furia și surprinderea.

 

 

 

 

 

FERICIREA

            Psihologul Ed Diener, autorul cărţii „Happiness: Unlocking the Mysteries of Psychological Wealth”, spune că fericirea este o „bunăstare subiectivă”, mai exact o combinaţie între satisfacţia propriei vieţi şi capacitatea de a avea mai multe emotii pozitive decât negative.


            Sonja Lyubomirsky a ajuns la concluzia că fericirea depinde în proporţie de 50% de genele noastre, 10% de circumstanţele vieţii, iar 40% de propriile noastre acţiuni. Astfel, continuă specialiştii,  o modalitate bună de a deveni mai fericiți este să cultivăm emoții și gânduri pozitive.
Cei care simt mai multe sentimente pozitive în viaţa lor sunt aceia care au legături mai strânse cu membrii familiei sau cu prietenii. De asemenea, persoanele optimiste şi cele care au o stimă de sine mai ridicată, au mai multe șanse de a fi fericiți.


Cum o simțim în corp : unii o descriu ca o senzație de expansiune în piept, ușor energizați, furnicături pe piele sau senzația de fluturi în stomac și senzație de încălzire corporală.

Cum o vedem pe chip: vedem un zâmbet închis sau deschis, ridicarea obrajilor, micșorarea ochilor și formarea în colțul lor extern a ridurilor “laba gâștei”

Cum o vedem în comportament: fiecare se manifestă diferit atunci când este fericit, unii sunt mai vulcanici, mai expresivi (dansează, cântă, mișcă energic membrele) sau alții sunt mai rezervați.

Fericirea  este un obicei care trebuie dezvoltat și practicat zilnic. De asemenea, starea de fericire este legată de starea de bine, calitatea vieții și sănătatea generală.

Fericirea este în strânsă legătură cu sănătatea inimii, sistemul imunitar, combate stresul, poate atenua durerea, poate crește speranța de viață.

Fiecare dintre noi e responsabil de fericirea proprie!

Fericirea poate fi contagioasă!

 

TRISTEȚEA

            Tristețea este opusul fericirii, este o emoție negativă, cu un anumit impact în viața noastră. Suntem triști atunci când pierdem ceva (o persoană, o funcție, un statut), când nu mai suntem apreciați, când nu ne reușește ceva, cănd ne comparăm cu alții și nu acceptăm că suntem diferiți, când suntem răniți, umiliți sau dezamăgiți de cineva.

            Avem tendința de a ignora tristețea, sau mai corect, de a n-o accepta ca fiind o emoție sănătoasă și, uneori, necesară. Tristețea ne face uneori mai înțelegători față de suferința noastră sau a celor din jur, ne ajută să conștientizăm valoarea lucrurilor pierdute, ne ajută să vedem aspectele pozitive ale unor persoane sau a vieții, în general. Practic, ea ne poate ajuta să ne descoperim resurse de creștere în diverse domenii, ne ajută să progresăm, să învățăm din greșeli. Atenție însă, să nu o confundăm cu depresia.

 

Cum o simțim în corp: simțim că ne doare inima, sau ne doare în piept, simțim un gol interior, lipsă de energie sau o greutate apăsătoare.

Cum o vedem pe chip: colțul buzelor sunt lăsate în jos, colțurile interne ale sprâncenelor sunt ridicate, privirea este lăsată în jos și fixată într-un punct, se accentuează șanțul intersprâncenos și ridurile de expresie ale frunții.

Cum o vedem în comportament: avem comportamente opuse celor din fericire, putem fi țintuiți în loc, lipsiți de energie, putem să plângem, să strigăm sau să facem gesturi necontrolate, la fel și în tristețe, ne manifestăm diferit, unii mai calmi, alții mai expansivi.

            În esenţa ei, tristeţea este o emoţie sănătoasă şi apariţia ei ne semnalează că în viaţa noastră se petrec evenimente, lucruri nedorite, dar care necesită rezolvare. Diferită de depresie, starea de tristeţe ne permite să rămânem funcţionali şi exprimată sincer, într-o manieră nedistructivă pentru noi şi pentru cei din jur, poate aduce o eliberare temporară de tensiune interioară. Ulterior, se impune înţelegerea a ceea ce simţim pentru a ne construi modalităţi de gestionare a ei şi a găsi căile potrivite de a acţiona în faţa situaţiilor.

TEAMA

            Teama sau frica sunt emoții care apar ca răspuns la o amenințare externă care ne poate pune în pericol  viașa sau integritatea fizică. Teama nu este anxietate.

            Teama este emoția pe care o simțim ca răspuns la anumiți stimuli amenințători, reali sau percepuți, iar anxietatea este anticiparea unei amenințări viitoare.

            Teama apare când suntem într-o situație necunoscută și de incertitudine, când primim semnale de pericole imediate din mediul înconjurător (furtună, incendii, accidente).

 

Cum o simțim în corp: teama este o emoție adânc înrădăcinată în  mecanismul de supraviețuire. Când această emoție este prezentă corpul începe să tremure, să transpire, are loc intensificarea respirației,  inima bate repede, gura se usucă și pot apărea simptome gastro-intestinale.

Cum o vedem pe chip: sprâncenele noastre se ridică, ochii sunt larg deschiși, gura închisă, ia forma unei linii, fruntea tensionată și apar ridurile intersprâncenoase și ale frunții.

Cum o vedem în comportament:  în momentul în care simțim teamă, corpul nostru este pregătit să  lupte, să fugă sau să inghețe, cu scopul de a supraviețui. Corpul se poate strânge și se face mai mic pentru a se proteja, ne ascundem sau evităm întâlnirea cu stimulul periculos. Putem plânge.

            Deși este o emoție negativă și, în general, neplăcută, frica este utilă pentru că îndeplinește un rol important în siguranța și integritatea noastră, deoarece ne mobilizează energetic organismul pentru a reacționa în fața pericolului.

 

FURIA

            Cu toții o simțim uneori, fie că e vorba despre o enervare ușoară sau de un episod de furie intensă, care pare incontrolabilă. Este o emoție firească. Atunci când scapă de sub controlul nostru și apar comportamente distructive, aceasta ne afectează relațiile, munca, calitatea vieții și sănătatea fizică.

            Furia, în sine, nu este nici rea, nici bună. Toate emoțiile sunt firești și avem dreptul să le simțim. Ceea ce poate fi problematic este modul de exprimare a emoției sau felul în care o simțim noi în interior. Furia este o emoție normală, care adesea este confundată cu agresivitatea ori violența. Diferența dintre ele este că furia este o emoție, iar agresivitatea sau violența sunt furii manifestate în comportament.

            Deseori simțim furia atunci când setul nostru intern de valori, reguli și limite proprii sunt încălcate. Simțim furia când cineva ne înșală așteptările, când suntem răniți emoțional sau fizic, când suntem nedreptățiți sau tratați necorespunzător.

 

Cum o simțim în corp:  se accelerează ritmul cardiac, tensiunea arterială crește,  intrăm într-o stare de agitație și disconfort intens, putem simți senzația de căldură și înnroșirea feței, tremurul mâinilor și picioarelor, mușchii se tensionează, putem simți o ușoară răgușeală, pielea poate reacționa și ea, fiind vizibile uneori mici pete roșii, venele pot deveni mai vizibile, datorită fenomenului de paloare a pielii, în urma reacțiilor biochimice, care au loc în aceste momente de furie intensă.

Cum o vedem pe chip:  cu siguranță, când suntem furioși, comparativ cu exprimarea celorlalte emoții, avem parte de cel mai schimonosit facies, dinții sunt la vedere, buzele larg deschise, nările sunt dilatate, pleopele inferioare sunt încordate și ridicate, iar cele superioare sunt și ele încordate și coborâte,  datorită presiunii sprâncenelor, acestea fiind coborâte și formând riduri paralele.

Cum o vedem în comportament: de cele mai multe ori, când suntem furioși, ne este foarte greu să ne controlăm tensiunea negativă, pe care o simțim la cote foarte crescute, lăsându-ne astfel dominați de furie, fapt ce ne poate determina comportamente fizice sau verbale, pe care ulterior să le regretăm. Și în cazul furiei ne manifestăm diferit, unii vorbesc urât, strigă, înjură, lovesc sau sparg obiecte, alții pot fi confruntativi sau chiar agresivi în comportament.

Sunt și momente când nu ne putem manifesta furia zgomotos deorece normele sociale și simtul comun reglează aceste limite.

 

 SURPRINDEREA

Surprinderea este o emoție care se manifestă și dispare brusc. Poate avea valențe negative sau pozitive și nu dureaza mai mult de câteva secunde. De regulă este urmată de o altă emoție, ca răspuns la stimulul care a produs surprinderea. Apare ca răspuns la lucruri sau evenimente la care nu ne așteptăm să apară în acel moment.

Deoarece manifestarea surprinderii este scurtă, ea este, de obicei, imediat urmată de o altă emoţie cu scop apreciativ, ca răspuns la precedenta. În general, manifestarea surprizei pe față poate varia de la mediu  la extrem. Apariţia soţiei în oficiul soţului va fi probabil mai puţin surprinzătoare decît apariţia unui prieten pe care nu l-a văzut de cîţiva ani. Reacţia de debut a individului, este considerată cea mai extremă atribuindu-se anumite caracteristici care o disting defapt de surprindere. Manifestîndu-se la nivel facial, reacţia din start diferă de caracteristicile surprinderii în sine. Ochii clipesc, capul se mişcă spre spate, iar buzele se retractează și aici apare mişcarea de “start”. Spre deosebire de surprindere, care poate fi plăcută sau neplăcută, reacţia de debut este de obicei neplăcută.

 

Cum se simte in corp: corpul nostrum activeaza un raspuns automat de tresarire si ajustare la stimul. Daca emotia are o intensitate mare si valenta negative, poate active raspunsurile de supravietuire ale corpului. De cele mai multe ori simtim un fior  in corp, gol in stomac, batai rapide ale inimii, respiratia se poate orpi pentru putin timp.

Cum o  vedem pe chip: sprancenele sunt arcuite, deschiderea larga a ochilor, gura deschisa sau intredeschisa, accentuarea ridurilor orizontale ale fruntii. Fiecare avem o expresie faciala diferita la surprindere.

Cum o vedem în comportament: poate dermina diverse gesture si raspunsuri verbale necontrolate. Uneori putem gesticula incontrolat, sau scapa din mana lucruri, tipa, injura, urla, tragem brusc aer in piept, de mirare.

Surprinderea este însoţită şi de o stare de alertă. Ridicarea sprîncenelor a surprindere permite mărirea razei vizuale şi totodată pătrunderea luminii în retină în cantitate mai mare. Acest fapt oferă informaţii suplimentare despre un eveniment neaşteptat, făcînd să fie mai uşor de înţeles exact ceea ce se întîmplă şi punerea la cale a celui mai bun plan de acţiune.

 

 

 

Pe lângă cele 5 emoții de bază cel mai des amintită este dezgustul.

 

DEZGUSTUL

            Dezgustul este o emotie care apare atunci cand intram cu lucruri care nu ne plac ori leconsideram murdare, respingatoare, ofensive sau revoltatoare. Dezgustul se simte prin raportarea la unul sau mai multe simturi: miros, gust, vaz, auz, atingere.

De exemplu putem simti dezgust cand ceva miroase urat sau are gust neplacut. Daca vedem ceva respingator, auzim un sunet dizarmonic sau atingem ceva murder, putem simti aceasta emotie.

 

Cum îl simțim în corp: se manifestă, în special, în jurul stomacului, durere sau greață, dureri în “ capul pieptului” , poate apărea chiar reflexul de a vărsa, tuse sau chiar vărsături efective.

Cum îl  vedem pe chip: buza superioară ridicată, cu dinții expuși sau nu, buza inferioară ridicată și împinsă în sus de bărbie, pe bărbia, în tensiune, putându-se evidenția ridurile, nasul ridicat  și ridat, mai ales în partea superioară, pleoapa inferioară este ridicată, fruntea lăsată și pleopele superioare împinse în jos din cauza presiunii frunții.  Întregul chip se adună și se tensionează în jurul nasului.

Cum îl vedem în comportament: când simțim dezgustul tindem să respingem acele lucruri care ne provoacă această emoție, prin blocarea contactului, evitarea sau îndepărtarea fizică de ele. Ne putem acoperi nasul sau gura pentru a ne proteja. Alte persoane se țin de gât sau de față sau au reacții verbale de genul: yeah, bleah, etc.

 

 

Când iei decizii importante, asigură-te că ești echilibrat emoțional!

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Emoțiile și expresia facială.

  Emoțiile și expresia facială.       “Ca să găsim o lume nouă am avut nevoie de o hartă, și ca să gasim o minte calmă avem nevoie...

Articole