De ce ne este foarte greu sa facem schimbari?

 

 

“Vezi tu, trebuie să alergi cât de repede poți ca să rămâi în același loc. Dacă vrei să             ajungi în altă parte, trebuie să alergi cel puțin de două ori mai repede.”

                                    (Alice în țara din oglindă - de Lewis Carrol)

 

              “Schimbarea este o muncă foarte grea”

 

            Nu de puține ori ajungem în viață la concluzia că trebuie să facem o schimbare și de multe ori chiar facem, ne schimbăm garderoba, coafura sau culoarea părului, drumul de întoarcere acasă, piciorul cu care coborâm dimineața din pat, mâna în care ținem poșeta sau locul pernei în pat. Uneori ne schimbăm locul de muncă, alteori casa sau chiar țara.

            Facem toate acestea așteptând ca ceva să se întâmple, să fim mai binedispuși, mai prietenoși, mai performanți, mai fericiți. Ne ascuțim simțurile și stăm la pândă, ca să prindem un compliment, o laudă, o bucurie, o încurajare sau orice semn prin care să înțelegem că s-a schimbat ceva. De multe ori chiar se întâmplă ceva, ceva asemănător cu mirarea în fața unei dimineți însorite, prevestitoare a unei zile pline de promisiuni. Numai că ziua se încăpățânează să fie mohorâtă și prietenii prost dispuși. Lumea nu cunoaște nevoia noastră și nu ne reflectă așteptările. Toate trucurile încercate fac din mirarea noastră un balon de săpun. Şi totuși, avem nevoie să se schimbe ceva.

            Pentru a înțelege de ce este foarte greu să facem o schimbare și de ce uneori nu înțelegem că avem nevoie de ea, vreau să clarifc de unde ne vin reflexele, automatismele noastre, de a fi așa cum suntem.

            Creierul nostru este modelat de mediul pe care îl întâlnește. Diferențele afective și cognitive dintre noi sunt vizibile încă din primul an de viață, deoarece suntem supuși mediilor diferite de viață, ceea ce se regăsește în modelarea diferită a circuitelor neuronale supuse experiențelor. Adică, prin experiențele trăite creierul formează hărți neuronale (trasee specifice de descărcare a impulsurilor nervoase), ducând la activarea neuronilor într-un anumit moment și care poate modela structura creierului pe termen lung.

             Dezvoltarea creierului înseamnă crearea de circuite, specific de bază, pentru emoții, memorie, comportament și relații interpersonale. Deși  nu ne putem aminti experiențele din primele luni de viață, ele au un impact puternic și durabil asupra creierului nostru, în ce privește gestionarea stresului și răspunsul la stres pe parcursul vieții.

            Primele noastre nevoi sunt cele fiziologice și de securitate, urmate de cele afective. Când suntem dominate de o anumită nevoie ne vom schimba întreaga perspectivă asupra viitorului, în funcție de această nevoie, care ne va organiza, aproape în totalitate, comportamentul. În funcție de cum aceste nevoi sunt satisfăcute sau nu, ne formăm reprezentări mentale despre ce înseamnă lumea, cât este de sigură, câtă încredere să avem în relaționarea cu alte persoane.

            Înțelegem această lume prin căile neuronale formate, învățate. Tot prin ele ne alegem persoanele de lângă noi, pentru că asta ne este cunoscut. Tot de aceste nevoi, satisfăcute sau nu, depinde și afectul nostru, depinde modalitatea în care vom ști ce să facem cu emoțiile noastre, dacă le suprimăm sau reprimam, dacă vom avea comportamente de asimilare sau resemnare, dacă cerem sau nu, dacă comunicăm deschis.

            Când vine vorba de schimbare suntem foarte tentați să spunem să se schimbe celălalt, eu așa sunt dintotdeauna, așa e bine, așa știu eu să fiu.

            Conștientizarea schimbării va fi posibilă doar când reflectăm  asupra modalităților în care gândurile, sentimentele și trăirile noastre influențează și la rândul lor sunt influențate de realitatea externă, adică lumea noastră interioară determină realitatea externă.

            Schimbarea necesită o retragere conștientă din situațiile nesănătoase și voința de a construi fundații mai sănătoase. Presupune capacitatea de a face față întreruperii unui echilibru îndelungat. Schimbarea individuală are loc aproape imperceptibil după multe încercări și erori. Individul se opune instinctiv modificărilor. El poate trăi într-un soi de mlaștină, dar este mlaștina lui; știe unde sunt aligatorii și tot ce mișcă în zonă.

            Schimbarea, oricât de treptată ar fi, necesită modificarea reflexelor automate, reflexe formate în mulți ani, iar acestea pot fi modificate doar prin eforturi conștiente, motivate.

Schimbările psihologice necesită rezistență la reflexele automate neproductive și alegerea voită a unor alternative-alegeri diferite, chiar opuse reflexelor automate.

    Uneori aceste moduri noi de comportamente sunt înfricoșătoare, dar ele sunt moduri mai eficiente de a face față situațiilor. Schimbarea psihologică necesită adoptarea de noi reflexe pentru a le înlocui pe cele vechi. Doar că, această schimbare de comportament se produce în mod eficace, confortabil, și ca urmare  permanent, abia după o exersare asiduă.

Adevărata schimbare are nevoie de mai mult decât de încercări izolate de modificare a reflexelor automate; ea implică înlocuirea vechilor comportamente cu unele noi, care să devină, în cele din urmă, la fel de naturale și confortabile precum cele vechi.

 

“Înseamnă mai mult decât să-i furi câinelui osul, înseamnă să înveți cum să te împrietenești cu el, să-l iei la o plimbare”

 

 

 

 

Impactul psihologic al obezitatii in randul copiilor si adolescentilor

 

Impactul psihologic al obezitatii in randul copiilor si adolescentilor

 

Pe întregul Mapamond, obezitatea a atins proporții de pandemie, generând o povară fără precedent în domeniile sănătății, financiar și social atât în rândul adulților, cât și în rândul copiilor și adolescenților.

 Alimentaţia defectuoasă, lipsa activităţii fizice, somnul deficitar, mâncatul la televizor și cu mişcări de masticaţie reduse sunt câteva dinte motivele obezității la copii. Însă acestora li se adaugă și altele, la fel de importante: de la lipsa afecțiunii și prea puțin timp de calitate petrecut în familie până la disfuncţionalități în cuplu și stima de sine scăzută a copilului.

Studiile făcute au arătat că nu alăptatul în sine este important, ci contactul dintre cei doi. „O mamă «absentă», anxioasă, grăbită, depresivă, transmite bebeluşului starea de nesiguranţă. El plânge, iar mama suplimentează hrana. În realitate, lui  îi lipseşte siguranţa, afecţiunea. În creier se află centrul de comandă pentru sete, foame, etc. Prin hrănire fără foame, creierul este setat ca la emoţii, să apeleze la hrană. În acest fel, «preparăm» adolescentul şi adultul care se hrăneşte la orice emoţie negestionată”, explică psiholog psihoterapeut integrativ Maria Verdi.

Pe lângă bolile netransmisibile asociate excesului de greutate precum bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, etc., obezitatea este frecvent însoțită și de problemele psihologice. Deseori persoanele obeze sunt stigmatizate, în special copiii și adolescenții. În acest context, depresia și scăderea stimei de sine pot influența calitatea vieții acestora precum și sănătatea mintală. În majoritatea cazurilor, copiii și adolescenții supraponderali și obezi sunt victimele discriminării și a reproșurilor din partea colegilor, educatorilor sau a părinţilor. Astfel, se impune necesitatea unor acțiuni eficiente pentru a reduce consecințele psihice ale obezității în rândul copiilor și adolescenților.

Pe lângă riscurile medicale, obezitatea poate genera și consecințe psihice în rândul copiilor și ado-lescenților precum depresia, dereglările psihoemoționale, comportamentul periculos (suicidul, violența, consumul de alcool etc.). Deprecierea venită din partea colegilor, profesorilor și părinților contribuie în mod acerb la scăderea stimei față de persoana sa, insatisfacție, frustrare și în cele din urmă autorespingere. În general, obezitatea la copii se manifestă prin lipsa interactivității sociale și mintale.

 Copiii și adolescenții afectați de obezitate se simt inferiori în relațiile sociale, incapabili să mențină relațiile cu prietenii și să aibă interese comune precum practicarea unui tip de sport. Astfel, sentimentul izolării atunci când nu este ales de către colegii săi pentru anumite distracții descurajează copiii obezi să devină mai activi din punct de vedere fizic.

În consecinta, copiii și adolescenții cu obezitate pot deveni victimele stigmatizării. Stigmatizarea din cauza greutății corporale apare în toate formele: verbal (insulte, ridiculizări, tachinări directe sau indirecte); fi zic (atingeri, ciupituri, etc.). De asemenea, stigmatizarea se poate manifesta și subtil în următoarele cazuri: scaune prea mici în locuri publice, magazine care nu au haine pe măsură, clinici care nu au echipamente corespunzătoare, etc. În ultimele decenii, au fost întreprinse un număr considerabil de cercetări asupra agresivității în rândul persoanelor suferinde de obezitate. Agresivitatea poate fi considerată drept o caracteristică a acelor forme de comportament efectuate cu intenția de a face rău, de a cauza prejudiciu unei alte persoane. Astfel, unele studii internaționale demon-strează că copiii și adolescenții cu supraponderabilitate și obezitate sunt expuși la un risc sporit de a adopta un comportament agresiv în comparație cu cei normoponderali.  De cele mai multe ori, comportamentul agresiv este alimentat de anumiți factori dintre care: tachinările, amenințările, respingerea venite din partea colegilor, etc.Important de menționat, studiile în domeniu demonstrează că discriminarea pe fondul obezităţii apare de timpuriu. Din pacate aceasta discriminare este facuta chiar si de catre membri familiei persoanei suproponderale sau obeze, ceea ce face si mai greu de suportat conditia existenta.                    

 

Manifestările depresiei în comportamentul copiilor și adolescenților suferinzi de obezitate nu sunt rare. Deseori acestea sunt ascunse și trecute cu vederea. Astfel, rezultatele a 15 studii arată că obezitatea crește cu 55 % riscul de depresie. De asemenea, Institutul pentru Sănătate Mintală a demonstrat că unul din patru cazuri de obezitate este asociat cu tulburări anxioase. Acest fapt se datorează inducerii nemulțumirii față de propriul corp și scăderii respectului de sine. De asemenea, problemele legate de performanța școlară sau cele cu colegii și profesorii generează teama de școală, abandonul și în cele din urmă gândurile și tentativele de suicid. Cercetările în domeniu demonstrează că obezitatea afectează și performanțele școlare ale copiilor și adolescenților. Astfel, în studiul “Childhood over-weight and elementary school outcomes”, realizat în anul 2006 se arată că excesul de greutate apare de la o vârstă fragedă, prevalența obezității crescând de la 9 % în primii ani de grădiniță de la vârsta de 5 ani pânăla 17 % la vârsta de 8 ani.

Acest fenomen se manifestăîn special la fete și mai puțin la băieți, acestea având rezultate mai slabe la anumite materii precum matematica sau citirea. La băieții supraponderali sa observat un absenteism mai mare de la școală. Încât supraponderabilitatea și obezitatea generează consecințe psihice în rândul copiilor și adolescenților este necesar a întreprinde un șir de măsuri. Astfel, un rol fundamental este deținut de către părinți. În acest context se propun următoarele. În primul rând, părinții trebuie să accepte și să susțină copilul indiferent de greutatea lui. Sentimentele și atitudinea copiilor față de propria persoană sunt adesea bazate pe sentimentele părinților. Copiii și ad-olescenții suferinzi de obezitate au nevoie de suportul, acceptarea și încurajarea părinților. Pentru a exclude discuțiile aprinse despre excesul de greutate al copiilor care nu aduc rezultate pozitive, este necesar ca părinții să ofere copiilor un mediu emoţional stabil, mai puţin focusat asupra greutăţii şi a numărului de kilograme de pe cântar, ci orientat către starea de sănătate. În locul folosirii nemulțumirii asupra aspectului fizic drept tehnică de motivație

Părinții ar trebui să ajute copiii să-și dezvolte o relație potrivită cu corpul lor. Se recomandă crearea unui mediu prietenos în familie orientat către un consum zilnic de fructe și legume și reducerea aportului de produse alimentare cu conținut sporit de sare, zahăr și grăsimi.

Este necesar ca părinții să încurajeze copiii să practice activitate fizică. Copiii și adolescenții obezi pot practica dansul, înotul, mersul cu bicicleta, plimbarea împreună cu membrii familiei lor, etc. Implicarea părinților poate ajuta copiii să reducă activitățile sedentare precum jocurile video, privitul televizorului etc.

 

 

 

 

1.     Cernelov O., Suveica L.,“Consecintele psihice generate de obezitate in randul copiilor si adolescentilor” Revista de MedicinăŞcolarăşi Universitară, Vol III, Nr. 4, octombrie 2016.

2.     https://smartandhappychild.ro/obezitatea-la-copii-semn-al-insecuritatii-afective

 

Beneficiile sportului pentru copii

Beneficiile sportului pentru copii

 

Stim cu toti ca sportul este benefic atat pentru adulti cat si pentru copii, mai stim si ca sportul practicat in copilarie are efecte pe termen lung, conform Academiei Americane de Psihiatrie pentru Copii si Adolescenti,  si mai stim ca sportul dezvolta ata trupul cat si mintea.

 

Ce vreau sa fac astazi este doar sa punctez principalele argumente pentru care ma indemn pe mine si va indemn pe voi, parinti de pretutindeni, sa va duceti  in mod constant copiii la sport, sa-i indemnati sa practice regulat orice sport le place, in orice sezon. Sport de echipa sau nu. Poate sa fie tenis, fotbal, inot, atletism, baschet, gimnastica…

Pe langa  distractie si relaxare, spotrul este si un instrument de dezvoltare a abilitatilor sociale. Sportul ii invata pe copiii nostri sa-si creeze relati interumane de calitate, sa socializeze si sa se bucure de viata atat in anii de scoala, cat si mai tarziu, in viata de adult.. Sportul te invata sa fii competitiv, dar corect si onest.  Sportul te antreneaza sa imbini competitivitatea cu integritatea.

Copiii care fac sport beneficiaza de…..

1. Stil de viata sanatos. Copiii care practica un sport nu numai ca ajung sa aiba un stil de viata sanatos, dar inteleg si au parte de beneficiile vietii active, atat in copilarie, cat si mai tarziu. Se stie ca rata de obezitate la copii este in crestere, iar practicarea unui sport este exact ceea ce le trebuie celor mici pentru a se mentine in forma si a-si crea un stil de viata echilibrat.

 

2. Leadership si munca in echipa. Sporturile de echipa invata copilul despre importanta muncii in echipa. Lectia asta poate fi utila atunci cand cei mici ajung sa lucreze in echipa, la scoala sau in viata de adult.  De asemenea, o echipa le ofera contextul perfect pentru a se putea familiariza cu ideea de lider si a observa ce inseamna un lider autentic, o abilitate extrem de utila in viata de adult.

 

3. Cresterea imunitatii. Sportul intareste imunitatea, previne imbolnavirile, previne obezitatea, ajuta la dezvoltarea corecta a musculaturii, intareste sistemul osos, ajuta la o postura corecta si, nu in ultimul rand, echilibreaza sistemul endocrin al copilului.

 

4. Incredere in fortele proprii. Copilul activ, copilul care e invatat sa practice un sport este acela care va avea incredere in fortele proprii si permanent isi va antrena stima de sine, intr-un context perfect, pe terenul de joc, potrivit Academiei Americane de Pediatrie. Copiii care practica un sport au sanse minime sa devina adulti depresivi, stresati si sa dezvolte comportamente deviate. Beneficiile sunt clare pe termen lung, iar adultii care au practicat un sport in copilarie sunt cei care au incredere in ei si in fortele proprii, social si fizic.

 

5. Fair Play. O alta componenta sociala foarte importanta! Orice sport, tenis, fotbal, bachet, de exemplu, le va educa copiilor rabdarea si spiritul de fair play. Isi vor astepta randul, vor invata sa isi asculte antrenorul, sa isi respecte coechipierii si adversarii, sa respecte regulile jocului .

 

6. Beneficii educationale. Copiii care practica un sport in mod regulat sunt aceia care isi formeaza o rutina de lucru, un program organizat si bine structurat, atat pe teren, cat si in viata de zi cu zi, ce implica teme, scoala, proiecte. Sportul ii influenteaza pe copii sa ia in serios educatia, iar rata abandonului scolar este forte mica in randul copiilor care practica un sport. De asemenea, isi dezvolta abilitatea de a gandi organizat si de a fi focalizat pe solutii. Mai mult, in timpul sportului, creierul se oxigeneaza mai bine, astfel incat capacitatea de întelegere si memorare va creste. Astfel, copiii care practica sport au rezultate  mai bune la scoala. Copilul invata sa fie responsabil si sa îndeplinească diferite sarcini. Abilitati extrem de utile in copilarie si pe viata.

 

7. Disciplina, Respect, Incredere. Sportul ne invata lectii pe teren si in afara lui. Sportul ii invata pe copiii ce inseamna auto-disciplina, increderea si respectul. Sportul formeaza caractere puternice, copii cu personalitate si adulti de succes.  Sportul le formeaza deprinderi legate de stabilirea unor obiective si cum sa lucreze din greu pentru le atinge.

 

8. Angajamente pe termen lung. Un alt efect al dezvoltarii caracterului este capabilitatea copiilor de a-si onora un angajament pe termen lung, indiferent daca joaca intr-o echipa, daca sunt intr-un cor sau intr-un proiect la scoala. Aceasta este o trasatura pozitiva ce le va fi utila si mai tarziu, cand ajung pe piata locurilor de muncă sau intr-o relatie pe termen lung. Prin sport, copiii invata ca ei fac parte parte dintr-o echipa care conteaza pe fiecare dintre ei in parte, la bine si la greu.

 

9. Acceptarea victoriilor, dar si a infrangerilor. Pentru ca…asa-i in sport! Inveti de mic ca exista zile bune si mai putin bune, iar atunci cand vei ajunge adult, asta te va ajuta foarte mult. Sporturile inseamna competitie, dar si sanse egale pentru ambele parti. Sportul inseamna ovatii din partea prietenilor si a sustinatorilor in zilele cu victorii, dar poate sa insemne si lacrimi si zile in care scorul e altul decat cel pentru care ai luptat si la care ai sperat. Si da, inveti sa accepti si ca exista si altii mai buni decat tine sau echipa ta. Lectii de sport, lectii de viata!

 

 

10. Sportul spune NU deciziilor gresite. Copiii care practica un sport au sanse mai mici sa ia decizii gresite in viata, precum sa consume alcool, sa fumeze sau sa incerce drogurile. Parte a unei echipe, copilul care practica sport invata in timp cat este de important sa ai un regim de viata sanatos si echilibrat si sa iei deciziile care iti sunt benefice.

Dragi parinti, implicati-va cat puteti, incurajati-i sa-si gaseasca un sport care sa le placa si sprijiniti-i sa il practice in mod regulat. Nu alegeti voi pentru ei, lasati-i sa-si spuna parerea. E important sa fim implicati in rutina lor sportiva, pentru a ne asigura ca obtin beneficiile pe viata!

 

 

 

Depresia postnatala nu poate fi ignorata!

Depresia postnatala nu poate fi ignorata!

Esti proaspata mamica, dar nu simti acea bucurie pe care toata lumea spune ca ar trebui s-o simti atunci cand iti vezi sau iti auzi bebelusul? Din contra simti mai tot timpul:

- modificari severe de dispozitie,

- dificultati in a te atasa de copil,

- gandul ca ti-ai putea rani copilul,

- sentimente de vinovatie, rusine sau lipsa de valoare,

- oboseala extrema,

- iritabilitate sau furie,

- insomnie,

- lipsa poftei de mancare,

- indoieli si ingrijorare legate de abilitatea de a ingriji copilul?

Nu ignora simptomele !

Fii curajoasa!!!

Mituri despre depresia postpartum:

„Depresia trece de la sine”.

„Fiecare dintre noi avem depresii”.

„Depresia este o dovadă de slăbiciune sau de lipsă de voinţă”.

„Trebuie să poţi depăşi de una singura depresia”.

„Depresia nu este o problemă serioasă”.

“Sunt mofturi, ar trebui sa-si revina si sa aiba grija de copil”

Ține minte - nu e vina ta că ai depresie postnatală!!!

ADHD! AD sau HD?🧐

ADHD!

AD sau HD?

Generalitati....partea II.

Hiperactivitatea in sine nu este o conduita suparatoare. In cazul copiilor hiperactivi-impulsivi, dificultatea provine din faptul ca nu reusesc sa isi controleze impulsurile si sa reziste in fata solicitarilor permanente.

Un control deficitar al impulsivitatii ii predispune pe copiii cu ADHD la accidente atat fizice cat si verbale. adesea se impiedica, cad, se poarta prosteste si spun lucruri jenante, sacaie, preseaza si cer cu insistenta informatii de dimineata pana seara, iar comportarea lor genereaza tensiuni puternice.

Specialistii sustin ca uni parinti nepriceputi pot face ca un copil sa capete deprinderi gresite, insa in cazul copilului cu ADHD, copilul dificil este cel care face ca niste parinti buni si competenti sa para incapabili.

ADHD este o explicatie nu o scuza.

Copilul cu ADHD nu este dificil in mod deliberat, ci el actioneaza pur si simplu fara sa analizeze.

Parintii care au succes sunt cei care se arata toleranti, dar in acelasi timp se asigura ca cei mici stiu ca sunt responsabili de faptele lor.

ADHD trebuie diagnosticat si tratat ca atare. daca acest lucru nu se intampla, boala va continua sa dezavantajeze grav zeci de mii de copii.

Majoritatea copiilor cu ADHD nediagnosticati se simt prosti si inferiori.

Odata cu nereusitele in plan scolar si social se adanceste sentimentul de neincredere in propria persoana.

Copilul cu ADHD care nu a fost bine tinut sub control are o sansa mare sa paseasca in viata de adult slab educat , inapt din punct de vedere social si lipsit de incredere in sine.

Copii care ajung cu succes la maturitate isi canalizeaza adesea energia imensa, determinarea si franchetea pentru a obtine rezultate deosebite in viata publica sau in afaceri.